Cum a fost la prima ediţie Gathering Braşov

Prima ediţie l-a avut ca invitat pe nimeni altul decât Rareş Răzvan Pătraşcu, ceo al agenţiei de branding Firestarter. În total au fost cam 25 de persoane, marea majoritate a lor fiind wedesigneri, dar ne-am bucuat şi de prezenţa a câtorva designeri de interior şi chiar designeri vestimentari.

Răzvan a vorbit foarte mult şi foarte bine ca de obicei. Au fost câteva lucruri care mi-au atras atenţia şi care cred că ar trebuii mentionate.

  • când te loveşti de un proiect la care nu îţi face plăcere să lucrezi sau nu eşti de acord cu el cel mai bine ar fi să renunţi;
  • încearcă să depăşeşti aşteptările clientului chiar dacă preţul nu este unul pe măsura efortului depus;
  • dacă te şi te distrezi când munceşti cu siguranţă vei avea rezultate deosebite;
  • încalcă regulile pentru a nu creea un ceva diferit de restul lumii.

La discuţia de Sâmbătă dimineaţa s-a alăturat şi Rareş Drăgan care ne-a povestit cu despre începuturile sale cu experimental.ro şi cum a reuşit să cunoască designeri din toată lumea cu ajutorul site-ului.

Printre participanţi s-au numărat Cristi şi Ştefan de la IubescBrasovul.ro care au făcu pozele de mai jos dar şi un videoclip cu care vom reveni.

Per total a ieşit un eveniment ok, au câteva comentarii legate de servirea celor de la Publick, aşa că dacă aveti ceva sugestii de alte locaţii vă ascult.

2 thoughts on “Cum a fost la prima ediţie Gathering Braşov

  1. Pingback: Cum a fost la prima Ediţie Gathering Braşov. | Alexandru Solomon Blog

  2. Pingback: Răzvan Pătraşcu reporter | Gathering

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>